Două recomandări pentru ocuparea funcțiilor de paroh al bisericii și rector al școlii din Bistrița în a doua jumătate a secolului al XV-lea

Fuente: Zenodo
Enregistré dans:
Détails bibliographiques
Auteur principal: Stefan, Alexandru
Format: Recurso digital
Langue:roumain
Publié: Zenodo 2024
Sujets:
Accès en ligne:
Tags: Ajouter un tag
Pas de tags, Soyez le premier à ajouter un tag!
_version_ 1866901472883507200
author Stefan, Alexandru
author_facet Stefan, Alexandru
contents <p>Studiul de față are în vedere două scrisori medievale, provenite din arhiva istorică a orașului Bistrița. Ele reflectă intențiile aproape contemporane pe care doi indivizi, Andreas Hanko din Moravia și un anume Mathias, absolvent de studii universitare la Viena, ambii aflați în legătură cu orașul Baia Mare, le au pentru ocuparea unor funcții deosebit de importante din Bistrița, anume pe cea de paroh al bisericii Sf. Nicolae, respectiv pe cea de rector al școlii urbane. Studiul încearcă să ofere câteva repere biografice ale celor două personaje, dar și să contextualizeze din punct de vedere istoric interesul acestora pentru obținerea slujbelor menționate. Anexele oferă o ediție critică actualizată a celor două scrisori, însoțite de traducerea lor în limba română.</p>
format Recurso digital
id zenodo_https___doi_org_10_5281_zenodo_15640375
institution Zenodo
language ron
publishDate 2024
publisher Zenodo
record_format zenodo
spellingShingle Două recomandări pentru ocuparea funcțiilor de paroh al bisericii și rector al școlii din Bistrița în a doua jumătate a secolului al XV-lea
Stefan, Alexandru
Privatbriefe
städtische Pfarramt
städtische Schule
Universitätsstudien
mittelalterliches Siebenbürgen
<p>Studiul de față are în vedere două scrisori medievale, provenite din arhiva istorică a orașului Bistrița. Ele reflectă intențiile aproape contemporane pe care doi indivizi, Andreas Hanko din Moravia și un anume Mathias, absolvent de studii universitare la Viena, ambii aflați în legătură cu orașul Baia Mare, le au pentru ocuparea unor funcții deosebit de importante din Bistrița, anume pe cea de paroh al bisericii Sf. Nicolae, respectiv pe cea de rector al școlii urbane. Studiul încearcă să ofere câteva repere biografice ale celor două personaje, dar și să contextualizeze din punct de vedere istoric interesul acestora pentru obținerea slujbelor menționate. Anexele oferă o ediție critică actualizată a celor două scrisori, însoțite de traducerea lor în limba română.</p>
title Două recomandări pentru ocuparea funcțiilor de paroh al bisericii și rector al școlii din Bistrița în a doua jumătate a secolului al XV-lea
topic Privatbriefe
städtische Pfarramt
städtische Schule
Universitätsstudien
mittelalterliches Siebenbürgen
url https://doi.org/10.5281/zenodo.15640375